sărman - explicat in DEX

sărman (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., scr. siromah, cu schimbare de suf.

sărman (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sărmán (sărmáni), s. m. – 1. Sărac, proletar, amărît. – 2. Orfan. – Var. înv. săriman, sîrman, suruman, Mold. sîr(u)man, siriman, suriman, Trans. sără(i)man. Sl. siromachŭ ‹ gr. χειρομάχος (Cihac, II, 326; Giurescu, R. Istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb., cr. siromah, cu schimb de suf. -man. – Der. sărmănesc, adj. (înv., de sărman); sărmănie, s. f. (înv., sărăcie). – Cf. siromah.

sărman (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne

sărman (Dicționaru limbii românești, 1939)
sărmán, -ă adj. (din maĭ vechĭu sîrman, sirman, siriman, pin schimbare de sufix d. vsl. bg. sîrb. siromah, sărac, d. vsl. sarakŭ, sărac). Sărac, fără banĭ: un om sărman. Sărac, bĭet, demn de milă saŭ de ĭubire: Sărmanu om ! Vaĭ de capu tăŭ, sărmane ! Vechĭ. Azĭ vest. Orfan: sărman de tată. – Vechĭ și suruman (Mold., Trans.), sărăĭman (Mold.), siruman, sărăman, săriman, suriman și (Trans.) săliman. Greșit scris azĭ serman.

sărman (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sărman a. 1. sărac; un om sărman; 2. orfan: un flăcăiandru sărman de părinți OD. [Cf. serb. SIROMAH, orfan (influențat de sufixul man)]. ║ int. de compătimire: sărmanul !

sărman (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] — Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf.