săritor - explicat in DEX

săritor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine grabnic într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. Subst. 1. S. f. (Înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. – Sări + suf. -tor.

săritor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
săritór adj. m., s. m., pl. săritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săritoáre

săritor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SĂRITÓR, -OÁRE, săritori, -oare, adj., s. m. s. f. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grăbește (să facă ceva); care intervine rapid într-o acțiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând să ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridică brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. ◊ (Pop.) Fântână săritoare = fântână arteziană. II. S. f., s. m. 1. S. f. (înv.) Cascadă. 2. S. m. și f. Sportiv care participă la probe de sărituri. — Sări + suf. -tor.