sărit - explicat in DEX

sărit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SĂRÍT¹ s. n. Acțiunea de a sări; săritură. – V. sări.

sărit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SĂRÍT², -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări.

sărit (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
sărit, -ă, săriți, -te adj. nebun, dement

sărit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sărít¹ (fam.) adj. m., pl. săríți; f. sărítă, pl. săríte

sărit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!sărít² s. n.

sărit (Dicționaru limbii românești, 1939)
sărít, -ă adj. (d. a-țĭ sări mințile). Fam. Țicnit, zevzec, zălud.

sărit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sărit a. și m. ieșit din minți, nebun: e cam sărit.

sărit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SĂRÍT¹ s. n. Acțiunea de a sări; săritură. — V. sări.

sărit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SĂRÍT², -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (în expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (în expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. — V. sări.