sărar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂRÁR, (
1)
sărare, s. n., (
2)
sărari, s. m. 1. S. n. (Rar) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea. ♦ (
Reg.) Solniță.
2. S. m. (În trecut) Negustor ambulant de sare. –
Sare +
suf. -ar.sărar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sărár1 (persoană) (
înv.)
s. m.,
pl. sărárisărar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sărár2 (obiect) (rar)
s. n.,
pl. săráresărar (Dicționaru limbii românești, 1939)sărár m.
Vechĭ. Negustor de sare. V.
ceangăŭ.sărar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂRÁR, (
1)
sărare, s. n., (
2)
sărari, s. m. 1. S. n. (Rar) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea. ♦ (
Reg.) Solniță.
2. S. m. (în trecut) Negustor ambulant de sare. —
Sare +
suf. -
ar.