săpătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂPĂTÚRĂ, săpături, s. f. 1. Săpat. ♦
Spec. (La
pl.) Lucrări de excavare a pământului; (în special) lucrări arheologice.
2. (
Concr.) Groapă, adâncitură făcută în pământ cu sapa
1 sau cu alte unelte ori mașini de săpat. –
Săpa +
suf. -ătură.săpătură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)săpătură, săpături s. f. verificare; investigație.
săpătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)săpătúră s. f.,
g.-d. art. săpătúrii; pl. săpătúrisăpătură (Dicționaru limbii românești, 1939)săpătúră f., pl.
ĭ. Rezultatu săpăriĭ:
săpătură adîncă în vie. Excavațiune, șanț lung și lat p. a face un drum neted (debleŭ):
șosea, calea ferată în săpătură. Litere saŭ alte semne gravate:
săpăturile de pe un monument.săpătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)săpătură f.
1. acțiunea și efectul lucrării cu sapa:
săpătura viei, porumbului; 2. excavațiune, șanț;
3. scormonire în pământ spre a căuta ceva;
4. gravură, sculptură:
săpăturile depe templu.săpătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂPĂTÚRĂ, săpături, s. f. 1. Săpat. ♦
Spec. (La
pl.) Lucrări de excavare a pământului; (în special) lucrări arheologice.
2. (
Concr.) Groapă, adâncitură făcută în pământ cu sapa
1 sau cu alte unelte ori mașini de săpat. —
Săpa +
suf. -
ătură.