săpător - explicat in DEX

săpător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SĂPĂTÓR, -OÁRE, săpători, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa¹. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. – Săpa + suf. -ător.

săpător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
săpătór s. m., pl. săpătóri

săpător (Dicționaru limbii românești, 1939)
săpătór m. (d. a săpa). Cel ce sapă pămîntu ca lucrător la vre-un șanț orĭ ca gropar la cimitir. Graovr. Soldat de geniŭ saŭ de infanterie întrebuințat la forticațiunĭ, trecătoare saŭ la deschis drumu (se zicea și sapier, după fr. sapeur, pînă pe la 1900).

săpător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
săpător m. 1. cel ce sapă pământul, o groapă; 2. cel ce sapă în piatră sau lemn, gravor; 3. ostaș întrebuințat la lucrarea șanțurilor, soldat de geniu. [Sensul 3 după fr. sapeur].

săpător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SĂPĂTÓR, -OáRE, săpători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu săpatul, care muncește cu sapa¹. 2. S. m. Persoană care sapă în lemn, în piatră etc. 3. S. f. Mașină de săpat. — Săpa + suf. -ător.