săpăligă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂPĂLÍGĂ, săpăligi, s. f. Sapă
1 mică, cu lama îngustă, având adesea doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în lucrări de legumicultură; săpălugă. [
Pl. și:
săpălige] –
Sapă1 +
suf. -ăligă.săpăligă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)săpălígă s. f.,
g.-d. art. săpălígii; pl. săpălígisăpăligă (Dicționaru limbii românești, 1939)săpălígă, săpălúgă și
săpălúcă f., pl.
ĭ (d.
sapă cu sufixu
-ligă ca'n
mămă-ligă, țăp-ligă, vroti-lică). Sapă mică cu botu ca o lopățică și cu doĭ colțĭ lungĭ în partea opusă. – Și
calistire și
chircă. V.
hîrleț.săpăligă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)săpăligă f. sapă lunguiață:
cu săpăliga de aur săpatu-te-am ISP.
săpăligă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂPĂLÍGĂ, săpăligi, s. f. Sapă
1 mică, cu lama îngustă, având adesea doi sau trei colți la partea opusă tăișului, folosită mai ales în lucrări de legumicultura; săpălugă. [
Pl. și:
săpălige] —
Sapă1 +
suf. -
ăligă.