sălășluință - explicat in DEX

sălășluință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SĂLĂȘLUÍNȚĂ, sălășluințe, s. f. (Reg.) Locuință, sălaș. – Sălășlui + suf. -ință.

sălășluință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sălășluínță (reg.) s. f., g.-d. art. sălășluínței; pl. sălășluínțe

sălășluință (Dicționaru limbii românești, 1939)
sălășluínță f., pl. e și -ire f. (d. a sălășlui). Rar. Sălaș, sediŭ, domiciliŭ, adăpost, patrie.

sălășluință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sălășluință f. sălaș obișnuit: era sălășluința unui smeu ISP.

sălășluință (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SĂLĂȘLUÍNȚĂ, sălășluințe, s. f. (Reg.) Locuință, sălaș. — Sălășlui + suf. -ință.