sălbătăciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂLBĂTĂCIÚNE s. f. v. sălbăticiune.sălbătăciune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂLBĂTĂCIÚNE s. f. v. ălbăticiune.sălbătăcĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)sălbătăcĭúne f. (d.
a se sălbătăci saŭ d.
sălbatic, ca it.
salvaggina, selvaggina, selvaggiume, pv.
salvatgina).
Est. Feară, animal sălbatic, maĭ ales vînat:
a mînca sălbătăcĭunĭ. V.
mortăcĭune.