săcăluș - explicat in DEX

săcăluș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SĂCĂLÚȘ s. n. v. săcălaș.

săcăluș (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
săcălúș, săcălúșuri și săcălúșe, s.m. 1. (înv.) tun mic, primitiv, cu tragere directă, folosit în evul mediu ca armă de luptă, iar apoi la parade; salvă de săcăluș. 2. (înv.) pușcă mică folosită în evul mediu. 3. (reg.) pușcă de joc (pentru copii). 4. (reg.) piuă mică cu chibrituri care produce explozie. 5. (reg.) praf de pușcă pus în țeavă. 6. (reg.) bucată groasă (sferică) de lemn sau dintr-un aliment. 7. (reg.) bucată de lemn de care se priponesc vitele; pripon, țăruș. 8. (reg.) lemn care se pune cailor nărăvași în gură când se potcovesc.

săcăluș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
săcălúș (săcălúșe), s. n. – Tun mic. Var. săcălaș. Mag. szakallás, din sl. sokolŭ „tun” (Cihac, II, 322; Tiktin). Sec. XVII, înv.

săcăluș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!săcălúș (înv., reg.) s. n., pl. săcălúșe/săcălúșuri

săcăluș (Dicționaru limbii românești, 1939)
săcălúș n., pl. e (ung. szakallás, d. vsl. sokolŭ, șoĭm; jitv. sákallas). Mortier, tun scurt de odinioară (sec. 16-17). – Și sacalúș (Mold.), săcăláș (Moxa) și țăcălaș (Serbia). V. piŭă.

săcăluș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SĂCĂLÚȘ, săcălușe, s. n. (In Evul Mediu, la români) Tun mic, primitiv, cu tragere directă. [Pl. și: săcălușuri. — Var.: săcăláș, țăcăláș s. n.] — Din magh. szakallás.