săculeț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂCULÉȚ, săculețe, s. n. Diminutiv al lui
sac; săculeț, săcușor. ♦ Sedilă
2. –
Sac +
suf. -uleț.săculeț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)săculéț s. n.,
pl. săculéțesăculeț (Dicționaru limbii românești, 1939)săculéț n., pl.
e (d.
sac. D. rom. vine ngr.
sakkulltsa). Sac mic saŭ pungă maĭ mare. – În est
săcultéț, n., pl.
e și
teáță, f., pl.
-tețe.săculeț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂCULÉȚ, săculețe, s. n. Diminutiv al lui
sac; săculeț, săcușor. ♦ Sedilă
2. —
Sac +
suf. -
uleț.