săbiuță - explicat in DEX

săbiuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SĂBIÚȚĂ, săbiuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sabie; săbioară. 2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie și cu florile purpurii; gladiolă, săbioară (3) (Gladiolus imbricatus). [Pr.: -bi-u-] – Sabie + suf. -uță.

săbiuță (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
SĂBIÚȚĂ (‹ sabie) s. f. 1. Săbiuță (1). 2. Sansevieria. 3. Plantă erbacee cu bulb, din familia iridaceelor, înaltă de 30-80 cm, cu frunze în formă de sabie și cu flori purpurii dispuse în racem (Gladiolus imbricatus). 4. (IHT.) Sabiță.

săbiuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
săbiúță (-bi-u-) s. f., g.-d. art. săbiúței; pl. săbiúțe

săbiuță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
săbiuță f. 1. sabie scurtă; 2. plantă cu flori frumoase și cu frunze lungi în formă de sabie (Gladiolus imbricatus).

săbiuță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SĂBIÚȚĂ, săbiuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui sabie; săbioară. 2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie și cu florile purpurii; gladiolă, săbioară (3) (Gladiolus imbricatus). [Pr.: -bi-u-] — Sabie + suf. -uță.