sâsâitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÂSÂITÚRĂ, sâsâituri, s. f. Sunet caracteristic scos de șerpi, gâște etc.; sâsâit
1. ♦ Sunet rezultat din rostirea repetată a interjecției „ss!” (cu scopul de a obține liniște). [
Pr.:
-sâ-i-] –
Sâsâi +
suf. -tură.sâsâitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sâsâitúră (-sâ-i-) s. f.,
g.-d. art. sâsâitúrii; pl. sâsâitúrisâsâitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÂSÂITÚRĂ, sâsâituri, s. f. Sunet carcteristic scos de șerpi, gâște etc.; sâsâit
1. ♦ Sunet rezultat din rostirea repetată a interjecției „ss!” (cu scopul de a obține liniște). [
Pr.: -
sâ-i-] —
Sâsâi +
suf. -
tură.