sârguitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÂRGUITÓR, -OÁRE, sârguitori, -oare, adj. Silitor, harnic, activ; sârguincios. [
Pr.:
-gu-i-] –
Sârgui +
suf. -tor.sârguitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sârguitór (-gu-i-) adj. m.,
pl. sârguitóri; f. sg. și
pl. sârguitoáresârguitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sârguitor a. care se sârguește.
sârguitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÂRGUITÓR, -OÁRE, sârguitori, -oare, adj. Silitor, harnic, activ; sârguincios. [
Pr.: -
gu-i-] —
Sârgui +
suf. -
tor.