sângerătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÂNGERĂTÚRĂ, sângerături, s. f. Sângerare. –
Sângera +
suf. -ătură.sângerătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sângerătúră s. f.,
g.-d. art. sângerătúrii; pl. sângerătúrisângerătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sângerătură f. stricatul sângelui (la vite).
sângerătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÂNGERĂTÚRĂ, sângerături, s. f. Sângerare. —
Sângera +
suf. -
ătură.