suspiciune - explicat in DEX

suspiciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUSPICIÚNE, suspiciuni, s. f. Lipsă de încredere în cineva, îndoială în ceea ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. [Pr.: -ci-u-] – Din fr. suspicion, lat. suspicio, -onis.

suspiciune (Dicționar de neologisme, 1986)
SUSPICIÚNE s.f. Bănuială, presupunere; neîncredere. [Pron. -ci-u-. / cf. fr. suspicion, it. suspicione, lat. suspicio].

suspiciune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUSPICIÚNE s. f. nesiguranță, îndoială privind corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. (< fr. suspicion, lat. suspicio)

suspiciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
suspiciúne (-ci-u-) s. f., g.-d. art. suspiciúnii; pl. suspiciúni

suspiciune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*suspiciúne f. (lat. suspicio, -ónis). Jur. Bănuĭală. Suspiciune legală, bănuĭală permisă de lege, cum ar fi cînd acuzatu ar avea siguranță că va fi condamnat orĭ achitat de jurațĭ, și atuncĭ e trimes la judecată în alt oraș.

suspiciune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUSPICIÚNE, suspiciuni, s. f. Lipsă de încredere în cineva, îndoială în ceea ce privește corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intențiilor cuiva; bănuială, neîncredere. [Pr.: -ci-u-] — Din fr. suspicion, lat. suspicio, -onis.