surugiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SURUGÍU, surugii, s. m. 1. Vizitiu care conducea (călare pe unul dintre cai) diligențele, poștalioanele sau trăsurile boierești.
2. (
Pop.;
art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. – Din
tc. sürücü.