surpătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SURPĂTÚRĂ, surpături, s. f. 1. Faptul de a (se) surpa.
2. Loc prăpăstios în curs de surpare; loc de unde s-a rupt o porțiune de teren;
p. ext. porțiunea dislocată.
3. Ruină, dărâmătură.
4. (
Pop.) Hernie. –
Surpa +
suf. -ătură.