surpa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SURPÁ, surp, vb. I.
1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la
pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦
Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina.
2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa;
p. ext. a desființa, a nimici, a lichida.
3. Refl. (
Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. –
Lat. *
subrupare (<
rupes).surpa (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)surpá (-p, -at), vb. –
1. A prăbuși, a prăvăli, a arunca jos. –
2. A ruina, a distruge. –
3. (
Refl.) A se ruina, a se prăbuși, a se nărui. –
4. (
Refl.) A suferi de hernie. –
Var. înv. surupa. Mr. surpu, surpare, megl. sărup(ari), istr. surpu. Lat. *
subrūpāre (Cihac, I, 371; Meyer,
Alb. St., IV, 74; Pușcariu 1702; Pascu, I, 42; REW 7451), cuvînt păstrat numai în
rom. (Rosetti, I, 171), sar
cf., cu alte
pref.,
it. dirupare, sp. derribar. Formele
surripĭāre (Philippide,
Principii, 148),
subrumpĕre (Crețu 372), sau *
surpĕre (Pascu,
Beiträge, 12), nu sînt de preferat;
der. din
sb.,
cr. survati (Cihac, II, 381) este improbabilă.
Der. surpăcios, adj. (care se surpă; abrupt);
surpat (
var. Olt. surupat),
adj. (cu hernie);
surpătură, s. f. (ruină, grămadă de moloz; aluviune, teren căzut; hernie);
surpuș, s. n. (teren dărîmat);
surupină (
var. surupiște),
s. f. (scufundare, prăbușire; lăsătură; groapă, gaură), în
Olt. și Banat.
surpa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)surpá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
súrpăsurpà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)surpà v.
1. a doborî, a răsturna:
copaci roși la rădăcină și casele vechi se surpă; 2. fig. a distruge:
a surpa bazele societății. [Vechiu-rom.
surupa = lat. *SURRUPARE (din RUPES, stâncă)].
surpa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SURPÁ, surp, vb. I.
1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la
pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦
Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina.
2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa;
p. ext. a desființa, a nimici, a lichida.
3. Refl. (
Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. —
Lat. *
subrupare (<
rupes).