surlă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÚRLĂ, surle, s. f. 1. Instrument muzical popular de suflat, în formă de fluier, cu mai multe orificii și cu ancie dublă, întrebuințat în trecut mai ales în armată. ◊
Loc. adv. Cu surle = cu zgomot mare, cu scandal.
2. (
Reg.) Râtul porcului;
p. ext. porc.
3. Colibă (în câmp), de obicei improvizată, de formă conică, construită din pari de lemn și acoperită cu stuf, paie, fân sau coceni. – Din
scr. surla, bg. zurla.