surghiunit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SURGHIUNÍT, -Ă, surghiuniți, -te, s. m. și
f. Persoană exilată; proscris. –
V. surghiuni.surghiunit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SURGHIUNÍT, -Ă, surghiuniți, -te, s. m. și
f. (
înv.) Persoană exilată; proscris. —
V. surghiuni.