surghiuni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV.
Tranz. A exila, a deporta, a proscrie. ♦
Fig. A izgoni, a alunga. – Din
surghiun.surghiuni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)surghiuní (a ~) (
înv.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. surghiunésc, imperf. 3
sg. surghiuneá; conj. prez. 3
să surghiuneáscăsurghiunì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)surghiunì (surgunì) v.
1. a exila:
mai bine surghiunește-mă FIL.;
2. a proscrie:
teama de a fi surguniți pe la mănăstiri AL.
surghiuni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV.
Tranz. (
înv.) A exila, a deporta, a proscrie. ♦
Fig. A izgoni, a alunga. — Din
surghiun.