supt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPT1, supturi, s. n. Faptul de
a suge; mod de hrănire la sân sau artificială a copilului nou-născut; suptură. ♦ (
Concr.) Laptele care se suge la o masă de către sugar. ♦ (
Fam.)
Darul suptului = deprinderea de a consuma băuturi alcoolice (în cantități mari). –
V. suge.supt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPT2 prep. v. sub2.supt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPT3, -Ă, supți, -te, adj. Slab, uscat; (despre față, obraji) scofâlcit. –
V. suge.supt (Dicționar de argou al limbii române, 2007)supt s. n. sg. (obs.) felație; actul felației.
supt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)supt s. n.,
pl. súpturisupt (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)supt a.
1. sorbit;
2. fig. sleit:
supți de necazuri Isp. ║ n.
1. fapta de a suge;
2. (ironic) beție:
împodobit cu darul suptului CR.
supt (Dicționaru limbii românești, 1939)1) supt n., pl.
urĭ. Acțiunea a suge.
Iron. Daru suptuluĭ, beția.
supt (Dicționaru limbii românești, 1939)2) supt, -ă adj. (d.
sug). Slab:
un cal supt.supt (Dicționaru limbii românești, 1939)3) supt prep. (lat.
sŭbtus, it.
sotto, pv.
sotz fr.
sous, cat.
sots, vsp. vpg.
soto. V.
sub-). Dedesupt:
cînele dormea supt masă, copiiĭ se ascunsese supt pat, (fig.)
supt o grea acuzațiune. În timpu domniiĭ saŭ funcțiuniĭ cuĭva:
supt Cezar, supt imperiŭ, supt fostu director. Supt seară, pe supt seară, pe înserate.
Supt presă, în curs de tipărire:
o carte supt presă. Supt formă de, în formă de:
ploaĭa înghețată cade supt formă de zăpadă. – Cînd
supt se cĭocnește cu un sunet sonor (
b, d, g, j, v, z), perde pe
t și se preface în
sub: sub bancă (saŭ:
su bancă),
sub deal, sub gușă, sub jug, sub valurĭ, sub zid. Clnd se cĭocnește cu
m, se zice orĭ
sub masă, orĭ
sup masă (după cum se poate rosti
umblu față de
umplu). Cînd se cĭocnește cu un sunet mut (
p, t, c, ș, f, s), se reduce
la sup: sup casă, sup fag, sup pat (saŭ:
su pat),
sup teĭ, sup stejar, sup șopron. Absolut acelașĭ lucru se întîmplă cu
opt, rupt, supt 2, copt ș. a., precum
ob dealurĭ, ob gurĭ, ob zile, ob-zecĭ. Asta numai în pronunțare, că de scris, nu îndrăznește nimenĭ să scrie alt-fel de cît
opt dealurĭ, opt gurĭ, opt zile, opt-zecĭ. Acest lucru, așa de simplu, nu e priceput de o imensitate de semidocți, care, bazați pe latinu
sub, care nu există pe românește de cît ca prefix, scriŭ
sub orĭ
subt și obiectează că
supt e participiu de la
sug ! Incomensurabilă ignoranță ! E destul să observi că, atuncĭ cînd urmează o vocală,
supt rămîne neschimbat, precum:
supt apă, supt ulm, ca și
opt anĭ, opt ulmĭ. Dar ăld.
dedesupt nu îndrăznesc să scrie...
dedesub, deși e acelașĭ caz ! Contra prostiiĭ luptă chear zeiĭ în zadar!
supt (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUPT1, supturi, s. n. Faptul de
a suge; mod de hrănire la sân sau artificială a copilului nou-născut; suptură. ♦ (
Concr.) Laptele care se suge la o masă de către sugar. —
V. suge.