supratemă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPRATÉMĂ, suprateme, s. f. Supraproblemă. –
Supra- +
temă.supratemă (Dicționar de neologisme, 1986)SUPRATÉMĂ s.f. Ideea directoare a unei lucrări artistice, a unui spectacol; supraproblemă. [<
supra- +
temă].
supratemă (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUPRATÉMĂ s. f. ideea directoare a unei lucrări artistice, a unui spectacol; supraproblemă. (< supra
1- + temă)
supratemă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)supratémă (su-pra-) s. f.,
g.-d. art. supratémei; pl. supratémesupratemă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUPRATÉMĂ, suprateme, s. f. Supraproblemă. —
Supra1- +
temă.