superlativ - explicat in DEX

superlativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUPERLATÍV, -Ă, superlativi, -e, adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ (și substantivat, n.) = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. – Din fr. superlatif, lat. superlativus.

superlativ (Dicționar de neologisme, 1986)
SUPERLATÍV, -Ă adj. Care arată, exprimă o calitate aflată în cel mai înalt grad. ♦ Grad superlativ (și s.n.) = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că o însușire este în gradul cel mai înalt sau la un grad foarte înalt în comparație cu altele. [Cf. lat. superlativus, fr. superlatif].

superlativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUPERLATÍV, -Ă adj. care exprimă o calitate în cel mai înalt grad. ♦ (gram.) grad ~ (și s. n.) = grad de comparație al adjectivului și al adverbului prin care se arată că o însușire există în cea mai înaltă măsură. (< fr. superlatif, lat. superlativus)

superlativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
superlatív¹ adj. m., pl. superlatívi; f. superlatívă, pl. superlatíve

superlativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
superlatív² s. n., pl. superlatíve

superlativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
superlativ a. și n. Gram. Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt.

superlativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*superlatív, -ă adj. (lat. super-lativus. V. re-lativ). Gram. Care exprimă o calitate În cel maĭ înalt grad: terminațiune superlativă. S. n., pl. e. Cel maĭ înalt grad de comparațiune: cel maĭ bun (superlativu relativ), foarte bun (superlativu absolut). La superlativ, exprimat în gradu superlativ: a pune un adjectiv la superlativ. Cuvînt pus în gradu superlativ: prim, minim îs superlative latine. Adv. Fam. Extrem, foarte.

superlativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUPERLATÍV, -Ă, superlativi, -e, adj., s.n, 1. Adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. 2. S. n. Cuvânt, formulare scrisă sau orală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. — Din fr. superlatif, lat. superlativus.