superior (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPERIÓR, -OÁRĂ, superiori, -oare, adj. 1. Care ocupă un loc în spațiu deasupra altuia; de sus. ♦ (
Muz.)
Registru superior = registru care cuprinde sunetele cele mai înalte ale vocii sau ale unui instrument. ♦ (Despre cursul apelor curgătoare) Care se află mai aproape de izvor decât de vărsare.
2. Care are sau ocupă un rang sau o demnitate mai mare în raport cu altcineva. ♦
Ofițer superior = ofițer cu un grad înalt (de la maior în sus).
Animal superior = animal care ocupă locul cel mai evoluat pe scara zoologică.
Învățământ superior = treaptă a învățământului care urmează după învățământul liceal, cuprinzând universități și institute, în care se predau cunoștințe speciale, aprofundate, menite să formeze specialiști cu o înaltă calificare. (În vechea organizare a învățământului)
Curs superior = ciclu de învățământ cuprinzând ultimele trei (sau patru) clase din cursul de șapte (sau de opt) ani ai liceului. ♦ (Substantivat) Calificativ atribuit unei persoane încadrate într-o ierarhie, în raport cu cei pe care îi are în subordine.
3. Care este de calitate mai bună; care se distinge de ceilalți prin merite deosebite. [
Pr.:
-ri-or] – Din
lat. superior, fr. supérieur.superior (Dicționar de neologisme, 1986)SUPERIÓR, -OÁRĂ adj. 1. Așezat în partea de sus; deasupra, de sus. ♦ (
Despre cursuri de apă) Care se află spre izvor.
2. Care are un loc înalt (într-o ordine, într-o ierarhie).
3. Care se distinge, se deosebește prin calități, prin merite deosebite; care este la un nivel mai înalt. ♦
Matematici superioare = parte a matematicii care folosește metode de cercetare foarte complexe. //
s.m. și f. Cel care ocupă un loc mai important într-o ierarhie față de cei pe care îi are în subordine; cel care are un grad mai mare decât altul. [Pron.
-ri-or. / cf. lat.
superior, fr.
supérieur].
superior (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUPERIÓR, -OÁRĂ I.
adj. 1. așezat în partea de sus; deasupra. ◊ (despre cursuri de apă) spre izvor. 2. care are un loc înalt (într-o ierarhie). 3. care se distinge prin calități, prin merite deosebite. ◊ la un nivel mai înalt. ♦ matematici ~ oare = parte a matematicii care folosește metode de cercetare foarte complexe; învățământ ~ = treaptă a învățământului care urmează după cel liceal; studii ~ oare = studii universitare. II. s. m. f. cel care ocupă un loc mai important într-o ierarhie, cel care are un grad mai mare decât altul. (< lat.
superior, fr.
supérieur)
superior (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)superiór (-ri-or) adj. m.,
pl. superióri; f. superioáră, pl. superioáresuperior (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)superior a.
1. care s’află d’asupra:
etaj superior; 2. fig. care e mai presus de ceilalți prin talent, merit.
superior (Dicționaru limbii românești, 1939)*superiór, -oáră adj. (lat.
superior). De sus:
partea superioară. De un grad înalt (pin aluz. la coloana de mercur, care se suĭe la căldură):
temperatură superioară. Fig. Maĭ mare de cît alțiĭ în talent, rang, merit, forță:
om, talent, funcțiune superioară. De calitate deosebită:
marfă superioară. Ofițer superior,
maĭor, locotenent-colonel, colonel. A fi superior evenimentelor,
ale înfrunta cu curaj. S. m. Maĭ mare în funcțiune: a te supune superiorilor tăĭ
(V. subaltern). Șef de mînăstire saŭ de comunitate religioasă, stariț. Adv. În mod superior.
- Nu zice a fi maĭ superior de cît altu,
ci a fi superior altuĭa !
superior (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUPERIÓR, -OÁRĂ, superiori, -oare, adj. 1. Care ocupă un loc în spațiu deasupra altuia; de sus. ♦ (
Muz.)
Registru superior = registru care cuprinde sunetele cele mai înalte ale vocii sau ale unui instrument. ♦ (Despre cursul apelor curgătoare) Care se află mai aproape de izvor decât de vărsare.
2. Care are sau ocupă un rang sau o demnitate mai mare în raport cu altcineva. ◊
Ofițer superior = ofițer cu un grad înalt (de la maior în sus).
Animal superior = animal care ocupă locul cel mai evoluat pe scara zoologică.
Învățământ superior = treaptă a învățământului care urmează după învățământul liceal, cuprinzând universități și institute, în care se predau cunoștințe speciale, aprofundate, menite să formeze specialiști cu o înaltă calificare. (în vechea organizare a învățământului)
Curs superior = ciclu de învățământ cuprinzând ultimele trei (sau patru) clase din cursul de șapte (sau de opt) ani ai liceului. ♦ (Substantivat) Calificativ atribuit unei persoane încadrate într-o ierarhie, în raport cu cei pe care îi are în subordine.
3. Care este de calitate mai bună; care se distinge de ceilalți prin merite deosebite. [
Pr.: -
ri-or] —
Din lat. superior, fr. supérieur.