suna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUNÁ, sun, vb. I.
1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ◊
Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice). ◊
Expr. A-i suna (cuiva)
ceasul (
morții sau
de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦
Tranz. (
Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul).
2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊
Expr. A-i suna (cuiva)
la (sau
în)
urechi (sau
în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt.
A nu-i suna (cuiva)
bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦
Fig. A-i stărui în minte.
3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna.
4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical.
5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦
Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc.
6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui.
7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. –
Lat. sonare.suna (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)suná (-n, -át), vb. –
1. A produce un sunet. –
2. A cînta la un instrument. –
3. A marca timpul (cu privire la ceas). –
4. A spune, a răsuna. –
5. A se face auzit, a umbla vorba. –
6. A apăsa pe sonerie, a chema. –
7. A insinua, a sugera. –
8. (
Refl.) A se spune, a se ști, a se cunoaște. –
Mr. asun(are), megl. sun(ari). Lat. sǒnāre (Cihac, I, 271; Pușcariu 1694; REW 8087),
cf. vegl. sonuar, it. sonare, prov.,
cat.,
sp. sonar,, fr. sonner, port. soar. –
Der. sun, s. n. (
înv., sunet), probabil din
lat. sonus (Tiktin; Candrea;
cf. REW 8090), sau deverbal;
sunător, adj. (care sună, sonor; varietate de mere);
sunătoare, s. f. (pojarniță, Staphylea pinnata), omonimul lui
sunătoare ‹
sănătoare; sunet, s. n., din
lat. sǒnitŭs (Pușcariu 1695; REW 8089; Rosetti, I, 159), sau cu
suf. -et, cf. tunet, muget, răcnet etc.;
răsuna, vb., după
fr. résonner; răsunător, adj. (care răsună);
răsunet, s. n. (sunet puternic; bubuit; zgomot, rumoare).
Der. din
fr. sonată, s. f.;
sonerie, s. f.;
sonet, s. n.;
sonor, adj.;
sonoritate, s. f.;
sonoriza, vb.suna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)suná (a ~) vb.,
ind. prez. 3
súnăsunà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sunà v.
1. a da un sunet:
sună codrul de stejar EM.;
2. a scoate un sunet, a cânta:
a suna din trâmbiță; 3. a anunța prin sunete:
a suna alarma; 4. a avea un înțeles:
coprinsul scrisorii sună astfel; 5. a merge vorba, a se lăți vestea:
se sunase prin târg că plecase. [Lat. SONARE].
suna (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Suna f. tradițiune religioasă, în afară de Coran, a Mahomedanilor ortodoxi.
suna (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUNÁ, sun, vb. I.
1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete, ◊
Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu conține nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin bătăi mecanice); (despre unele ceasuri) a emite, la o oră dinainte stabilită, un semnal sonor (pentru a trezi din somn, pentru a marca ceva). ◊
Expr. A-i suna (cuiva)
ceasul (
morții sau
de veșnicie) = a-i sosi cuiva clipa morții. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A foșni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A șuiera, a vâjâi. ♦
Tranz. (
Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul).
2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a răsuna. ◊
Expr. A-i suna (cuiva)
la (sau
în)
urechi (sau
în auz) = a-și aminti obsesiv un fapt.
A nu-i suna (cuiva)
bine la ureche = a nu-i plăcea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A țiui. ♦
Fig. A-i stărui în minte.
3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A răsuna.
4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical.
5. Intranz. A anunța, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦
Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc.
6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glăsui.
7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. —
Lat. sonare.