sunătoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite:
a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut
(Crepis foetida); b) pojarniță;
c) măselariță;
d) sulițică. –
Lat. [herba]
*sanatoria (după
sunător).
sunătoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sunătoáre s. f.,
g.-d. art. sunătóriisunătoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sunătoare f. plantă cu flori galbene ale cării foi par ciuruite de găurele nenumărate (
Hypericum perforatum):
cu unt de sunătoare se vindecă răni, tăieturi, împunsături. [Alterațiune populară din lat. SANITORIA].
sunătoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite:
a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut (
Crepis foetida);
b) pojarniță;
c) măselariță;
d) sulițică. —
Lat. [herba] *
sanatoria (după
sunător).