șuier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘÚIER, șuiere, s. n. 1. Zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care îl fac vântul, furtuna, vijelia; șuierătură.
2. Zgomot ascuțit produs de anumite corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc sau spintecă aerul cu iuțeală; șuierătură.
3. Sunet ascuțit, strident și prelung produs cu ajutorul unui instrument special (signal, sirenă etc.) sau prin suflarea cu putere a aerului printre buze ori printre degete; șuierătură.
4. Sunet sau țipăt (ascuțit) scos de unele animale și păsări; șuierătură. [
Pr.:
șu-ier] – Din
șuiera (derivat regresiv).