sugător - explicat in DEX

sugător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Sugaci. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ător.

sugător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sugătór adj. m., pl. sugătóri; f. sg. și pl. sugătoáre

sugător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sugător a. 1. care suge încă: miel sugător; 2. ce soarbe: hârtie sugătoare. ║ m. prunc: dela sugător până la bătrân BĂLC.

sugător (Dicționaru limbii românești, 1939)
sugătór, -oáre adj. Care suge încă: copil, mĭel sugător; mamiferele se pot numi și „sugătoare”. Care absoarbe (cerneala): hîrtie sugătoare. S. m. Sugar, prunc sugător. S. f. Hîrtie sugătoare (fals sugativă !). O mică plantă cărnoasă care crește pintre frunzele putrede (maĭ ales ale pinilor) din pădurile umbroase (monótropa hvpópitys). – Originea hîrtiiĭ sugătoare e asta: într’o fabrică de hîrtie din Berjshire (Anglia), în seculu 17, un lucrător uĭtă să pună'n pastă scrobeala necesară, și ĭeșĭ hîrtie sugătoare. Pentru asta fu pedepsit, dar el, din întîmplare, descoperise calitățile hîrtiiĭ sugătoare. Totușĭ tradiționalu nisip se menținu încă mult timp.

sugător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUGĂTÓR, -OÁRE, sugători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (înv.) Sugar. ♦ (Substantivat; fam.) Bețiv. 2. S. f. Hârtie sugativă. 3. S. f. Mică plantă din regiunea subalpină, lipsită de clorofilă, palid-gălbuie, brună sau roșie, cu frunze în formă de solzi și cu flori albe-gălbui (Monotropa hypopytis). — Suge + suf. -ător.