sudură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUDÚRĂ, suduri, s. f. 1. Operație de sudare;
p. ext. locul îmbinării prin sudare a două sau mai multor piese.
2. Fig. Închegare, îmbinare, legătură, unire (strânsă). – Din
fr. soudure.sudură (Dicționar de neologisme, 1986)SUDÚRĂ s.f. 1. Operație de sudare; rezultatul acestei operații; (
p. ext.) locul unde s-au lipit prin sudare două metale.
2. (
Fig.) Îmbinare, închegare, legătură. [< fr.
soudure].
sudură (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUDÚRĂ s. f. 1. rezultat al sudării; (p. ext.) locul unde s-au lipit prin sudare două piese. 2. (fig.) legătură strânsă. (< fr.
soudure)
sudură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sudúră s. f.,
g.-d. art. sudúrii; pl. sudúrisudură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sudură f. lipire a două bucăți de metal. ║
Med. lipirea a două oase.
sudură (Dicționaru limbii românești, 1939)*sudúră f., pl.
ĭ (fr.
soudure). Locu unde doŭă bucățĭ de metal orĭ doŭă bucățĭ de os îs lipite (forosteală).
sudură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUDÚRĂ, suduri, s. f. 1. Operație de sudare;
p. ext. locul îmbinării prin sudare a două sau a mai multor piese.
2. Fig. închegare, îmbinare, legătură, unire (strânsă). — Din
fr. soudure.