sudalmă - explicat in DEX

sudalmă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUDÁLMĂ, sudălmi, s. f. (Pop.) Înjurătură, ocară. – Din magh. szidalom (influențat, probabil, de sudui).

sudalmă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sudálmă (-ắlmi), s. f. – Injurie, înjurătură, ofensă, ocară. Mag. szidalom (Cihac, II, 527; Gáldi, Dict., 97). La aceeași familie aparține sudui, vb. (a înjura, a ocărî), din mag. szidni. – Der. suduitor, adj. (care suduie); suduitură, s. f. (injurie, ofensă).

sudalmă (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
sudálmă s. f., pl. sudălmi (sudalme)

sudalmă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
sudálmă, sudălmi, s.f. – Înjurătură, ofensă, ocară. – Din magh. szidalom (Cihac, Galdi cf. DER).

sudalmă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sudálmă (pop.) s. f., g.-d. art. sudắlmii; pl. sudắlmi

sudalmă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sudalmă f. înjurătură: zadarnicele-i sudălmi OD. [Ung. SZIDALOM].

sudalmă (Dicționaru limbii românești, 1939)
sudálmă f., pl. e și ălmĭ (ung. szidalom. Cp. cu valma). Mold. Trans. Suduĭală, înjurătură.

sudalmă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUDÁLMĂ, sudălmi, s. f. (Pop.) înjurătură, ocară. — Din magh. szidalom (influențat, probabil de sudui).