șucar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘUCÁR, -Ă, șucari, -e, adj.,
subst. (
Arg.)
1. Adj. (Despre oameni) Frumos, bine.
2. S. n. (În forma
șucăr) Gălăgie, scandal; supărare.
3. S. m. (În forma
șucăr) Hoț. [
Var.:
șúcăr s. n.,
s. m.] – Din
țig. șukar. – Pentru sensul
3., cf. și
germ. Schacher.