stăruială(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) STĂRUIÁLĂ,stăruieli, s. f. (Înv.) Stăruință. [Pr.: -ru-ia-] – Stărui + suf. -eală.
stăruială(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) stăruiálă (înv.) s. f., g.-d. art. stăruiélii; pl. stăruiéli
stăruială(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) STĂRUIÁLĂ,stăruieli, s. f. (înv.) Stăruință. [Pr.: -ru-ia-] — Stărui + suf. -eală.
stăruĭală(Dicționaru limbii românești, 1939) stăruĭálă f., pl. ĭelĭ.Rar. Stăruință.