stârni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV.
1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni.
2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc.
3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța.
4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦
tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca.
5. Tranz. (
Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. –
Et. nec.stârni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stârní (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. stârnésc, imperf. 3
sg. stârneá; conj. prez. 3
să stârneáscăstârni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV.
1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni.
2. Tranz. A mișca, a urai ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc.
3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța.
4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦
Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca.
5. Tranz. (
Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. —
Et. nec.stârnì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stârnì v. (
activ)
1. a face să iasă vânatul din ascunzătoare;
a stârni iepuri; 2. a provoca:
viscole stârnia AL.;
3. a inventa:
vom stârni o neștiută vorbă nouă NEGR. ║ (
reciproc)
1. a ieși din culcuș:
se stârniau toți câinii mahalalei AL.;
2. a se isca:
s’a stârnit un viscol. [Origină necunoscută].