stâlpare - explicat in DEX

stâlpare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STÂLPÁRE, stâlpări, s. f. (Pop.) Ramură verde, crenguță înfrunzită; spec. ramură înfrunzită de salcie care se împarte ortodocșilor la biserică, în duminica Floriilor. – Probabil lat. *stirparia (< stirps, -is).

stâlpare (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
stâlpáre, stâlpări, s.m., f., n. (pl.) 1. (s.f.; înv. și pop.) ramură verde, crenguță înfrunzită; ramură de salcie verde și înflorită, care se împarte credincioșilor ortodocși, la biserică, în Duminica Florilor. 2. (s.m.; fig.; înv.) urmaș; vlăstăr. 3. (s.f. pl.; reg.) copaci îngemănați. 4. (s.n. pl.; înv.) toiege. 5. (s.n. pl.; reg.) scocuri sterpe. 6. (s.n. pl.; reg.) cânepă pentru sămânță semănată în porumb.

stâlpare (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
stâlpáre, stâlpari, s.f. – Ramură verde; ramură de salcie ce se împarte la biserică în Duminica Florilor: „Frunză verde de stâlpare / S-o spălat mândrele-n vale” (Bârlea 1924 I: 215); „La toarta păharului / Scrisă-i raza soarelui / Și stâlparea mărului” (Bilțiu 1990: 40). – Probabil din lat. *stirparia (< stirps, -is) (DEX).

stâlpare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stâlpáre s. f., g.-d. art. stâlpắrii; pl. stâlpắri

stâlpare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
stâlpare f. ramură verde ce se împarte în biserică în Dumineca Floriilor: Dumineca stălpărilor, cea dinaintea Paștelor. [Ramurile de curmal sunt aci asimilate unei colonade].

stâlpare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STÂLPÁRE, stâlpari, s. f. (Pop.) Ramură verde, crenguță înfrunzită; spec. ramură înfrunzită de salcie care se împarte ortodocșilor la biserică, în Duminica Floriilor. — Probabil lat. *stirparia (< stirps, -is).