stâlcitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STÂLCITÚRĂ, stâlcituri, s. f. Faptul de
a (se) stâlci; (
concr.) ceea ce este stâlcit. –
Stâlci +
suf. -tură.stâlcitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stâlcitúră s. f.,
g.-d. art. stâlcitúrii; pl. stâlcitúristâlcitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STÂLCITÚRĂ, stâlcituri, s. f. Faptul de
a (se) stâlci; (
concr.) ceea ce este stâlcit. —
Stâlci +
suf. -
tură.