străvedea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II.
Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp străveziu). ♦
Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări. ◊
Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [
Var.: (
reg.)
strevedeá vb. II] –
Stră- +
vedea.străvedea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!străvedeá (a se ~) vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se străvéde, 1
pl. ne străvedém; conj. prez. 3
să se străvádă; ger. străvăzấndu-se; part. străvăzútstrăvedeà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)străvedeà v. a se vedea prin.
străvedea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STRĂVEDEÁ, străvắd, vb. II.
Refl. A-și vedea (neclar) propria imagine (în oglindă, în apă) sau a lăsa să i se vadă imaginea (printr-un corp1 străveziu). ♦
Tranz. (Rar) A vedea ceva în mod neclar; a întrezări.
Refl. pas. Luna se străvede printre nori. [
Var.: (
reg.)
strevedeá vb. II] —
Pref. stră- +
vedea.