străjer - explicat in DEX

străjer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRĂJÉR, -Ă, străjeri, -e, subst. 1. S. m. Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor avantaje fiscale. ♦ P. gener. (Înv. și pop.) Paznic, strajă. 2. S. m. și f. Tânăr care aparținea străjeriei. 3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejár s. m.] – Strajă + suf. -ar.

străjer (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
străjér s. m., pl. străjéri

străjer (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
străjer (străjar) m. paznic: un străjer îl întreabă CR. [Șerb. STRAJAR, gardian].

străjer (Dicționaru limbii românești, 1939)
străjér m. (d. strajă; bg. sîrb. stražar). Est. Păzitor, paznic, santinelă. Tînăr care face parte din organizațiunea numită „Straja Țăriĭ”, p. apărarea patriiĭ. – Fem. străjereásă, pl. ese (fals străjeră !). – L. V. strejár.

străjer (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRĂJÉR, -Ă, străjeri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor scutiri fiscale. ♦ P. gener. (înv. și pop.) Paznic, strajă. 2. S. m. și f. (înv.) Tânăr care aparținea străjeriei. 3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejár s. m.] — Strajă + suf. -ar.