străduință(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) STRĂDUÍNȚĂ,străduințe, s. f. (Rar) Strădanie. – Strădui + suf. -ință.
străduință(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) străduínță s. f., g.-d. art. străduínței; pl. străduínțe
străduință(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) străduință f. Opintire, sârguintă.
străduință(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) STRĂDUÍNȚĂ,străduințe, s. f. Strădanie. — Strădui + suf. -ință.