strădalnic - explicat in DEX

strădalnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRĂDÁLNIC, -Ă, strădalnici, -ce, adj. (Înv. și reg.) Harnic, sârguincios. – Din scr. stradalnik.

strădalnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
strădálnic (înv., reg.) adj. m., pl. strădálnici; f. strădálnică, pl. strădálnice

strădalnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
strădalnic a. Mold. străduitor: moșu era strădalnic CR. [Tras din slav. STRADALĬNŬ, care suferă].

strădalnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
strădálnic, -ă adj. (vsl. stradalĭnŭ, care sufere, cu sufixu -nic). Nord. Rar. Care se străduĭește, sîrguitor, harnic. – La Dos. stradanic (vsl. stradanŭ, care se ostenește).

strădalnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRĂDÁLNIC, -Ă, strădalnici, -ce, adj. (înv. și reg.) Harnic, sârguincios. — Din sb. stradalnik.