străbunic - explicat in DEX

străbunic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRĂBUNÍC, -Ă, străbunici, -ce, s. m. și f. 1. Străbun (2). 2. Strămoș (1). – Stră- + bunic.

străbunic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
străbuníc s. m., pl. străbuníci

străbunic (Dicționaru limbii românești, 1939)
străbuníc, -ă s. (stră- și bunic). Tata buniculuĭ saŭ și maĭ departe. – Și străbunel.

străbunic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRĂBUNÍC, -Ă, străbunici, -ce, s. m. și f. 1. Tatăl ori mama bunicului sau al bunicii, în raport cu strănepoții lor; străbun (2). 2. Strămoș (1). — Pref. stră- + bunic.