strânsătură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) STRÂNSĂTÚRĂ,strânsături, s. f. (Reg.) 1. Strângere. 2. Strânsură (I 1). – Strâns2 + suf. -ătură.
strânsătură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) strânsătúră (reg.) s. f., g.-d. art. strânsătúrii; pl. strânsătúri
strânsătură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) STRÂNSĂTÚRĂ,strânsături, s. f. (Reg.) 1. Strângere. 2. Strânsură (I 1). — Strâns2 + suf. -ătură.