struțișor(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) STRUȚIȘÓR,struțișoare, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui struț2; struțușor. – Struț2 + suf. -ișor.
struțișor(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) struțișór s. n., pl. struțișoáre
struțișor(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) STRUȚIȘÓR,struțișoare, s. n. (Reg.) Diminutiv al lui struț2; struțușor. — Struț2 + suf. -ișor.