strunire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) STRUNÍRE,struniri, s. f. Acțiunea de a struni și rezultatul ei. – V. struni.
strunire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) struníre s. f., g.-d. art. strunírii; pl. struníri
strunire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) STRUNÍRE,struniri, s. f. Acțiunea de a struni și rezultatul ei. — V. struni.