strunguliță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRUNGULÍȚĂ, strungulițe, s. f. Diminutiv al lui
strungă; strunguță. –
Strungă +
suf. -uliță.strunguliță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)strungulíță (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. strungulíței; pl. strungulíțestrunguliță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STRUNGULÍȚĂ, strungulițe, s. f. (
Pop.) Diminutiv al lui strungă; strunguță. —
Strungă +
suf. -
uliță.