strunguță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) STRUNGÚȚĂ,strunguțe, s. f. Strunguliță. – Strungă + suf. -uță.
strunguță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) strungúță (pop.) s. f., g.-d. art. strungúței; pl. strungúțe
strunguță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) STRUNGÚȚĂ,strunguțe, s. f. (Pop.) Strunguliță. — Strungă + suf. -uță.