strugar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRUGÁR s. m. v. strungar1.strugar (Dicționaru limbii românești, 1939)strugár m. (d.
strug, ca și sîrb. bg.
strugar).
Est. Acela care lucrează cu strugu. – În vest
strungar.strugar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STRUGÁR s. m. v
strungar1.