strug (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))STRUG, strugi, s. m. (
Reg.) Tulpină târâtoare; rug.
strug (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)strug n. Mold. V.
strung.strug (Dicționaru limbii românești, 1939)1) strug m. V.
strugure.strug (Dicționaru limbii românești, 1939)2) strug n., pl.
urĭ (vsl.
strugŭ, răzuitoare; bg. rus.
strug, strug. V.
strujesc).
Est. Mașină de strujit, de rătunzit și ornat lemnu (picĭoarele de mese, de scaune) saŭ metalu (sfeșnicele de biserică). Piesa se fixează pe strug, se învîrtește și se lucrează cu diferite instrumente. – În vest
strung. V.
răzuș.