struțușor(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) STRUȚUȘÓR,struțușoare, s. n. (Reg.) Struțișor. – Struț2 + suf. -ușor.
struțușor(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) STRUȚUȘÓR1,struțușoare, s. n. (Reg.) Struțișor. – Din struț2 + suf. -uș-or.
struțușor(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) STRUȚUȘÓR2,struțușori, s. m. (Bot.) Brădișor (2).
struțușor(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) STRUȚUȘÓR,struțușoare, s. n. (Reg.) Struțișor. — Struț2 + suf. -ușor.